VIDEO | Victor Răcariu, Director Regional Glovo: „Am investit foarte mult în reclame. Orice telefon care are social media poate folosi Glovo”

Publicat: 09/11/2022, 17:20

Victor Răcariu – Director Regional Europa de Sud Est, Glovo, a fost invitatul emisiunii Față în față cu Ion Cristoiu. Acesta spune că s-a investit foarte mult publicitate, iar cei mai mulți clienți sunt oamenii cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”.

Orice persoană care poate intra pe social media poate folosi și Glovo, spune Victor Răcariu. „Cel mai mult comandă oamenii între 25 și 40 de ani, dar avem și mai tineri și oameni mai în vârstă. Chiar și bunica mea face asta.”

„Platforma noastă este mult mai nouă decât restaurantele care sunt pe piață. Proprietarii e posibil să nu fi avut nimic pe livrare, dar ulterior au venit la noi și așa i-am atras și pe alții. Și poate că și noi i-am contactat și le-am propus oferta. Dacă la început au zis că nu vor, ulterior și-au dat seama că poate fi un venit extra”, a mai declarat directorul Glovo.

Conform acestuia, platformele proprii pentru restaurante sunt pentru clienții lor foarte loiali. La Glovo vin implicit clienți care sunt indeciși și nu știu de unde să comande.

„Principalul motiv pentru care oamenii folosesc Glovo este că nu vor să gătească și este mult mai simplu să dai comandă. Am investit foarte mult în reclame la TV, dar și pe toate rețelele de socializare. Noi suntem foarte mult în zona respectivă, iar oamenii au aflat de noi în acest mod”, a încheiat Victor Răcariu – Director Regional Europa de Sud Est, Glovo.

Echipa globală este regiunea de sud est Europa, Africa și fostele țări din URSS: Ucraina, Georgia, Kazastan etc.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Apare o nouă obligație în România. Se aplică în toate magazinele și restaurantele, fără excepție
Traiul românilor, tot mai dificil. Ce scumpiri vor urma
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Aștept cu nerăbdare". Florin Piersic, noi declarații despre starea sa de sănătate. Dorinţa arzătoare a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
×